
Șalăul mic (Sander wolgensis), cunoscut și sub numele de șalău de Volga, este un pește prădător de apă dulce, rudă apropiată a șalăului comun. Se deosebește de acesta prin dimensiunile mai reduse, dungile verticale închise mult mai pronunțate pe părțile laterale și lipsa caninilor mari din cavitatea bucală. Exemplarele trofeu pot atinge o greutate de până la 3 kg.
Șalăul mic se hrănește în principal cu pești de talie mică, predominant guvizi, kilcă și alți peștișori cu corp alungit. Având o dentiție mult mai redusă decât a șalăului comun, acesta vizează prăzi de dimensiuni mici, iar trăsăturile sale sunt adesea discrete și fine.
Șalăul de Volga este cel mai activ la temperaturi ale apei cuprinse între 8–18 °C. Se hrănește pe tot parcursul anului, fiind una dintre principalele ținte ale pescuitului de iarnă la copcă pe lacurile mari de acumulare. Spre deosebire de șalăul comun, care este predominant nocturn, șalăul mic rămâne activ în timpul zilei și la apus.
Șalăul mic se adună în cârduri numeroase în secțiunile adânci ale râurilor mari și lacurilor de acumulare, preferând substraturile tari, nisipoase sau pietroase. Adâncimile tipice în care staționează sunt cuprinse între 6–12 m.
Cele mai eficiente metode de pescuit la șalău mic sunt jiggingul cu momeli moi din silicon, mandulele și peștișorul mort (ex. kilcă) montat pe cap jig. Tehnica de bază în sezonul cald este recuperarea în trepte pe substrat (cu evoluție din roșu în roșu pe fund), iar iarna domină pescuitul vertical cu balanciere sau peștișor mort pe cap jig greu.
Șalăii mici formează adesea grupuri extrem de dense. Dacă ați prins primul exemplar, rămâneți pe poziție și continuați să pescuiți în același loc, deoarece întreaga cârd se află sub barcă. Pe timpul iernii, peștișorul mort montat pe un cap jig greu sau balancierul (morma de iarnă) sunt cele mai productive alegeri.